Vila Daria vă oferă momente de liniște și relaxare, fiind situată în Bușteni, cu o priveliște deosebită și acces foarte ușor la DN1, având posibilitatea de drumeții către toate punctele turistice din zonă și împrejurimi.
Locația este ideală pentru întâlniri familiale sau de grup, alături de cei dragi. Acces facil la Mânăstirea Caraiman, Castelul Cantacuzino, pârtia Kalinderu, Castelul Peleș.
Vila dispune pe trei nivele de 6 camere, dintre care 4 cu balcon, și 4 băi (parter: 1 dormitor + 1 baie + baie de serviciu; etaj 1: 3 dormitoare cu balcon + 2 băi; etaj 2: 2 dormitoare + 1 baie), un living de 70 mp, cu bucătărie open-space complet utilată pentru pregătirea și servirea mesei.
De asemenea, livingul dispune de semineu și terasă, oferind o panoramă superbă spre munții Bucegi, de la Cota 1400 până la Crucea Eroilor de pe Caraiman. Camerele sunt spațioase, luminoase, cu balcon și dispun de pat matrimonial, televizor și internet Wi-Fi.
Spațiul de recreere, curtea amenajată, grătarul și terasele sunt disponibile oricând pentru orice client. Parcarea mașinilor se face în curtea vilei (4-5 locuri).
Vila se închiriază minim 2 nopți, cu minim 3 camere, fiind ideală pentru grupuri și firme (12 persoane). Nu se acceptă animale de companie în interiorul vilei. Nu se fumează în interior; se poate fuma pe balcoane. Rezervările sunt disponibile non-stop.